Home
Uncategorized
Aderenţa la tratament, o prioritate şi pentru medicii reumatologi

Aderenţa la tratament, o prioritate şi pentru medicii reumatologi

Nonaderenţa la tratament este un fenoment larg răspândit în lumea medicală, indiferent de specialitate. În funcţie de complexitatea tratamentului, de modul de administrare a acestuia şi de alte variabile, complianţa la tratament este mai mare sau mai mică. În bolile inflamatorii, nonaderenţa la tratament se întinde pe o plajă de la 22% (neutilizarea medicaţiei) până la 107% (suprautilizarea medicaţiei).  În bolile inflamatorii neutilizarea medicaţiei conduce la o mai mare activitate a bolii, modificări radiologice, pierderea funcţionalităţii şi scăderea calităţii vieţii. Ca urmare, adresarea aderenţei la tratament reprezintă o prioritate şi pentru medicii reumatologi.

Fenomenul nonaderenţei la tratament este adresat în multiple studii de specialitate atât medicale cât şi psihologice.  Din punct de vedere psihologic , sunt descrise două tipuri de non-aderenţă la tratament: nonaderenţa neintenţionată (de exemplu, pacientul uită să îşi ia medicaţia) şi nonaderenţa intenţionată la tratament. Pentru creşterea aderenţei la tratament trebuie adresate ambele aspecte.

În continuare vom dezvolta subiectul nonaderenţei intenţionate. Aceasta apare ca urmare a faptului că aderenţa la tratament este, din punct de vedere psihologic, un comportament voluntar care are în spate o decizie. Pacienţii îşi bazează decizia legată de luarea unui tratament pe informaţiile pe care aceştia le au. Aceste informaţii sunt neştiinţifice, laice, care se bazează pe simţul comun, informaţii deseori  eronate când vine vorba de tratament. Atunci când pacientul primeşte recomandarea de a lua un tratament, acesta integrează informaţia primită de la medic împreună cu celelelte informaţii nemedicale pe care le are din domeniul sănătăţii. Iată câteva astfel de informaţii legate de tratament pe care pacienţii le au şi le folosesc: “Dacă nu îmi trece durerea, măresc doza” ,“Dacă nu mă mai doare, reduc doza sau renunţ la medicaţie”, “Dacă dispare simptomul în câteva ore, înseamnă că nu e nimic grav”, “Oamenii care iau medicamente pe termen lung ar trebuie să le mai oprească din când în când”.

2 criterii personale  după care pacienții evaluează tratamentul

Nonaderenţa intenţionată este un fenomen studiat amplu în psihologia sănătăţii. Modelul psihologic al aderenţei la tratament – „Necessity-Concerns Framework” – arată că atunci când primesc un tratament, pacienţii nu îl urmează pur şi simplu pentru că aşa a spus medicul. Ei evaluează tratamentul primit după două criterii personale.

Primul criteriu este reprezentat de convingerile personale legate de necesitatea tratamentului  – Cât de necesar este tratamentul sau se poate şi fără ”. Aceste convingeri personale sunt bazate pe algoritmi nemedicali  împărtăşiţi de pacienţi la nivelul simţului comun legat de boală. Iată câteva exemple: : “Nu mai am simptome (nu mă mai doare), nu mai este necesar tratamentul”,  “Simptomele mele nu sunt tot timpul, deci nu am nevoie tot timpul de tratament”, “Boala mea este cauzată de efort (de exemplu), nu trebuie să iau medicamente toata viaţa, ci trebuie să reduc efortul. “

Al doilea criteriu este reprezentat de îngrijorările personale legate de urmarea tratamentului  – Ce probleme ar putea apărea dacă iau tratamentul?” Aceste îngrijorări sunt prezente deoarece reprezentarea mentală prototip a pacienţilor asupra medicaţiei este în general una negativă. Iată câteva exemple evidenţiate de studii:  „Medicaţia provoacă dependenţă” , „Medicaţia se acumulează în organism”, „Medicaţia produce efecte negative pe termen lung”,  “Doctorii dau prea multe medicamente”. Studiile asupra reprezentării mentale asupra tratamentului arată că pacienţii atribuie frecvent simptomele neplăcute care apar în perioada de tratament, medicaţiei şi nu vârstei, bolii sau altor factori.

Ca urmare, pe lângă nonaderenţa neintenționată, generată de lipsa accesului la medicamente, dificultatea de administrare, uitare, există fenomentul nonaderenţei intenţionate. Nonaderenţa intenţionată este efectul modului personal în care pacientul rezolvă dilema “necessity-concerns”. Decizia şi intenţia pacientului de a urma tratamentul depinde de calculul personal pe care acesta îl face. Pacienţii vor urma tratamentul dacă percepţia personală asupra necesităţii tratamentului depăşeşte îngrijorarea legată de potenţialele riscuri ale luării tratamentului (greaţă, probleme la ficat etc). Pacienţii tind să respingă tratamentul care le prelungeşte viaţa, dar care le scade calitatea vieţii.

Implicații practice:

Având în vedere complexitatea aspectelor medicale şi psihologice care stau  în spatele complianţei la tratament, putem avea în vedere aspecte specifice pentru ameliorarea problemei nonaderenţei la tratament.

Pentru ameliorarea nonaderenţei neintenţionate este necesară eliminarea barierelor practice care se interpun între pacient şi comportamentul său de administrare a tratamentului, precum şi creşterea accesului la tratament. În acest sens, se recomandă în primul rând adresarea următoarelor două aspecte:

  1. Necesitatea de a furniza pacientului servicii de suport pentru urmarea tratamentului precum: transport la şi de la spital, îngrijiri la domiciliu, livrare la domiciliu a medicamentului, colectarea de deşeuri etc.
  2. Necesitatea de diversificare a canalelor de comunicare:
  • Comunicarea pe canale diverse, multiple (strategie MCM),prin remindere către pacient pentru a-și lua medicația la timp, contactare regulată a pacientului prin telefon, email, SMS pentru a-şi reaminti administrarea tratamentului

Pentru ameliorarea nonaderenţei intenţionate este necesară implicarea activă a pacientului în procesul de decizie cu privire la tratament şi la modalităţile de administrare a acestuia în cazul său particular. Această implicare activă a pacientului în procesul de decizie şi alegere a tratamentului se poate face doar în cadrul interacţiunii directe medic-pacient.  În acest sens, se recomandă comunicarea cu pacientul cu următoarele obiective:

  1. Identificarea convingerilor pacientului despre necesitatea tratamentului  şi educarea adecvată despre necesitatea tratamentului  în cazul lui particular.
  2. Identificarea temerilor pacientului despre tratament şi oferirea unor informaţii corecte despre riscuri versus beneficii. Sublinierea efectelor pozitive asupra calităţii vieţii.
  3. Luarea în considerare a preferinţelor pacientului privind modul de administrare, frecvenţa de administrare a tratamentului .
  4. Implicarea pacientului în luarea deciziei cu privire la tratament.

Așadar, aderenţa la tratament a pacienților reprezintă o prioritate şi pentru medicii reumatologi, din perspectiva faptului că ea  contribuie la maximizarea șanselor de succes ale terapiei prescrise de specialiști.

Bibliografie:
  1. Hanneke E Zwikker,Sandra van Dulmen, Alfons A den Broeder, Bart J van den Bemt, Cornelia H van den Ende. Perceived need to take medication is associated with medication non-adherence in patients with rheumatoid arthritis. Patient Preference and Adherence. 2014; 1635-1645.
  2. Medication adherence in Rheumatoid Arthritis | January 2012
  3. Bruce B, Fries JF. The Stanford Health Assessment Questionnaire: dimensions and practical applications. Health Qual Life Outcomes. 2003; 1:20.